Sunt un cititor care apreciază proza scurtă. Îmi place să văd capacitatea unui autor de a construi literatură care să rămână cu tine, care să rivalizeze cu impactul unei cărți unitare. Dar ce a fost Marlboro de Sarajevo, de Miljenko Jergović, în acest caz?
Trebuie să spun că am citit cartea treptat, într-un ritm aproape fragmentat, poate chiar în spiritul povestirilor ei. Am început-o în timpul verii, la mare, cu soarele arzând în pagini. Apoi am tot purtat-o cu mine, lăsând-o să mă acompanieze în drumuri, seri și dimineți aglomerate (v-ați prins; nu m-am grăbit să o termin), până când lectura m-a găsit din nou în luna noiembrie.
Dar despre ce este vorba?
Avem parte de o serie de povestiri, 29 la număr, care surprind fragilitatea vieții într-un oraș marcat de asediu. Pe fundalul Sarajevo-ului sfâșiat de conflict, destinele personajelor se împletesc în moduri neașteptate: iubiți despărțiți de rănile războiului, locuințe distruse alături de altele rămase miraculos în picioare, amintiri încărcate de dor și pierdere. Fiecare povestire funcționează ca o fotografie a unei clipe suspendate, o fărâmă de viață trăită între frică și speranță.
În aceste instantanee de viață, oamenii își găsesc curajul de a continua, cu demnitate și umor amar, care nu lasă loc melodramei. Rezultă, în mare, o suită de istorii despre reziliență, despre frumusețea clipelor mărunte, despre suferință și despre modul în care războiul poate transforma banalul în ceva aproape miraculos.
Scriitura lui Miljenko Jergović este deosebită: limpede, poetică pe alocuri, încărcată de un fel de firesc care te lovește tocmai pentru că pare atât de simplu. Nu forțează emoția și nu exagerează dramatismul, ci lasă lucrurile să curgă natural. Propozițiile sale sunt precise, iar imaginile atent decupate.
Există însă și o parte mai puțin reușită: unele povestiri sunt atât de scurte încât abia apuci să intri în universul lor și ele deja se termină. Tocmai din acest motiv devin ceva mai puțin memorabile, deși frumusețea lor nu dispare. Chiar și în aceste fragmente condensate se simte însă valoarea literară a cărții.
În ansamblu, Marlboro de Sarajevo se dovedește a fi o lectură scurtă, dar intensă, care nu explică războiul, ci îl lasă să reverbereze prin gesturile și amintirile oamenilor obișnuiți.
Am crezut că fusese un miracol faptul că și casa, și mașina îmi rămăseseră întregi în urma acelei zile nebune și a unei nopți și mai cumplite. Însă cu trecerea timpului am înțeles că de fapt nimic nu era salvat, … despărțirea trebuia să vină încet, astfel încât s-o simți cu fiecare celulă, până să-ți dai seama că în acest oraș, în afară de oamenii omorâți și ciopârțiți, de clădirile distruse și golirea de viață, nu mai există nimic, doar un sac de carne vie care se hrănește cu dorul după lucruri mici și ușor de uitat, în timp ce în fața lucrurilor mari și importante din viață el dârdâie asemenea unui motor care stă să se oprească.
- Notă: 3.5/5;
- Pagini: 184;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
){kind=link}