as.jpg)
Mâine este Crăciunul, acea perioadă în care toată lumea pare să se transforme într-o versiune idealizată a relaxării: luminițe, colinde și o liniște care, cel puțin pe hârtie, ar trebui să cuprindă întreaga casă. În acest decor, un thriller festiv pare, cumva, accesoriul perfect: neașteptat, dar ciudat de potrivit.
Rămâne însă întrebarea: ce să citești de Crăciun?
În această speță, Benjamin Stevenson, cu romanul său „De Crăciunul acesta, toți au câte un secret”, pare să ofere un răspuns foarte convingător. Dar despre ce este, mai exact, vorba? Și cum reușește Stevenson să capteze atenția cititorului?
Într-o noapte care ar fi trebuit să fie dominată de atmosfera festivă, o crimă schimbă radical regulile jocului. Un grup restrâns de persoane, implicate într-o organizație dedicată reabilitării tinerilor cu dependențe, devine rapid scena unei investigații complicate, pline de alibiuri fragile, amintiri selective și adevăruri atent ascunse. Șeful acestei organizații este găsit mort, iar soția sa este principala suspectă, fiind acoperită de sânge fără să-și aducă aminte nimic despre cum a ajuns în această situație. Astfel, detectivul Ernest Cunningham se trezește prins într-o anchetă în care nimic nu este întâmplător: victimele par să știe mai mult decât ar fi trebuit, martorii apar și dispar în momente cheie, iar indiciile sunt oferite într-o ordine aproape teatrală. Pe măsură ce zilele se apropie de Crăciun, fiecare detaliu capătă o semnificație suplimentară, iar granița dintre vinovat și nevinovat se estompează într-un veritabil joc de oglinzi.
Unul dintre aspectele care fac această lectură cu adevărat specială este caracterul ei festiv asumat. Fiecare capitol este conceput ca o pătrățică dintr-un calendar advent, iar recomandarea este de a citi câte un capitol pe zi, până în Ajun. Evident, nu am respectat această indicație - nici în cazul calendarelor advent convenționale nu reușesc, de altfel. Am citit cartea în câteva zile, iar impresia mea finală este următoarea.
Merită citită? Categoric. Este genul de roman care se potrivește perfect acestei perioade: un puzzle mental plăcut, accesibil, dar suficient de inteligent încât să te țină atent. Ernest Cunningham este un detectiv carismatic, care își expune gândurile și deducțiile, romanul fiind construit ca o relatare la persoana întâi. Astfel, cititorul are acces la raționamentele sale, ceea ce creează o relație de complicitate și sporește implicarea emoțională. Avem parte nu de una, ci de două crime interesante, bine gândite și eficient plasate în structura narativă.
Canicula nu e blândă cu sângele sau cu nările. Duhoarea m-a izbit îndată ce am intrat, fetidă și putredă, ca atunci când revii acasă din vacanță și descoperi că s-a stricat frigiderul. În fața mea, pe coridor, am recunoscut scările din fotografiile criminaliștilor, împroșcate cu pete care duceau în sus (sau în jos), exact așa cum mi le descrisese Erin. Singura diferență era că sângele se învechise, iar roșul-aprins rămas fără oxigen se transformase într-un maroniu-melasă.
Un alt element remarcabil este chiar modul în care sunt concepute crimele în sine. Dacă ar fi să aleg un singur lucru care mi-a rămas cu adevărat în minte după această lectură, acela ar fi felul în care autorul a construit cea de-a doua crimă, dar nu pot uita nici de confruntarea finală a suspecților, care este cu adevărat specială.
Există, desigur, și câteva aspecte mai puțin reușite. Pe alocuri, scriitura lui Stevenson poate fi ușor derutantă. Au existat momente în care a fost nevoie de puțin timp suplimentar pentru a înțelege anumite detalii sau conexiuni. Fără a intra într-o zonă de spoilere, aș spune că mi-ar fi plăcut o implicare emoțională ceva mai constantă din partea textului. Totuși, aceste mici neajunsuri nu sunt definitorii și nu afectează semnificativ experiența lecturii. Țin, mai degrabă, de gustul meu de cititor.
Astfel, așa cum am spus anterior, recomand această carte :) Este o lectură simpatică, inteligentă și surprinzător de bine calibrată pentru perioada sărbătorilor. Mi-a amintit, în multe privințe, de romanele Agathei Christie, chiar dacă este scrisă la persoana întâi. În esență, vorbim despre un mister ingenios, construit ca un puzzle, care transformă decorul festiv într-un cadru ironic pentru o investigație plină de suspans, umor și răsturnări de situație.
Cu toate că lipsa oricărei adieri era o tortură adevărată în privința temperaturii, acest lucru însemna, deopotrivă, că sunetele sunt purtate până departe.
De aceea am auzit atât de limpede țipătul răsunând de undeva departe, din desișul pădurii.
- Notă: 3.5/5;
- Pagini: 232;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
as.jpg&description=De Crăciunul acesta, toți au câte un secret, de Benjamin Stevenson (recenzie)){kind=link}