(1).jpg)
Aș minți să spun că dorința mea de a citi această carte nu a fost alimentată, pe lângă sinopsis, și de coperta ei, respectiv de titlu. Și totuși, este greșit să alegi ce anume citești și în funcție de copertă? Sau ar trebui, totuși, luată în seamă vorba aceea populară?
De data asta, norocul a fost de partea mea - cartea s-a dovedit a fi foarte bună :)
Dar, la ce să vă așteptați, mai exact?
Povestea o are în prim-plan pe Lila Crayne, o actriță adorată de publicul american, care pare să le fi bifat pe toate: frumusețe, talent, carismă și o iubire ideală. Împreună cu logodnicul ei, regizorul Kurt Royall, se pregătește să aducă pe ecran o adaptare a Blândeței nopții. Totul pare perfect - până când nu mai este, evident :)
Pe măsură ce intră tot mai adânc în pielea personajului, Lila pătrunde, sub îndrumarea unui psihoterapeut misterios, Jonah, în cele mai fragile straturi ale propriei minți. Începe un proces de confruntare cu trecutul, de redeschidere a rănilor ascunse, de explorare a traumelor familiale și a propriilor frici. Iar în timp ce masca femeii perfecte se fisurează, o nouă relație capătă tracțiune în viața ei.
Iar atunci l-a zărit, prezidând în celălalt capăt al mesei. Își dăduse masca la ceafă, dând de înțeles că este un om cu două fețe, un zeu atotvăzător, privind în același timp și în trecut, și în viitor.
Ce fel de roman este „Dulce furie”? În esență, este un roman psihologic, deși, la început, s-ar putea să nu pară. Ritmul este lent, atent la detalii, la viața luxoasă și mondenă din jurul protagonistei. Primele capitole construiesc o atmosferă elegantă, aproape superficială, care ascunde însă un substrat tulburător. Când îți dai seama că miza nu este viața strălucitoare a unei vedete, ci fisurile adânci din spatele acestei imagini, deja este prea târziu: ești prins în jocul introspecției și al manipulării psihologice.
Recunosc că, până să ajung la punctul culminant, aveam impresia că romanul va rămâne o poveste frumoasă, dar plată, susținută doar de farmecul personajelor. M-am înșelat. Totul se schimbă odată cu acel moment, cu un soi de confruntare psihologică intensă și morală totodată, perfect dozată, care transformă întreaga carte. Fără a divulga nimic esențial, pot spune doar că respectivul dialog atinge o tensiune rară, iar paginile respective sunt de o finețe remarcabilă. Nu te poți supăra nici măcar pe finalul destul de vag în acest context.
Recomand cartea? Categoric. „Dulce furie” este o poveste intensă despre seducție, putere și fragilitatea dreptății. Este o lectură care analizează felul în care se rescriu rolurile dintre victimă și agresor, iubire și control, vis și realitate. Nu cred că vă va dezamăgi!
Așa că m-am cuibărit în scaunul ăsta ca să scriu această relatare, chiar dacă va fi singura. Trebuie să termin până la răsărit, înainte să prind ocazia să ascund toate astea, să mă prefac că e în regulă. Pentru că nu e. Trebuie să scap din situația asta, o dată pentru totdeauna.
Ajută-mă.
- Notă: 3.75/5;
- Pagini: 368;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
(1).jpg&description=Dulce furie, de Sash Bischoff (recenzie)){kind=link}