Cu drag, mama, de Iliana Xander (recenzie)

 Gândindu-mă retrospectiv, sunt convins că romanul Ilianei Xander, „Cu drag, mama”, a fost cartea care m-a scos cu adevărat din reading slump. Luna octombrie a fost, pentru mine, una dintre cele mai slabe în privința dorinței de a citi, deci, așa cum fac de obicei în astfel de momente, m-am întors la genul care rareori mă dezamăgește: thrillerul.

 Dar ce a avut „Cu drag, mama” atât de special? De ce tocmai el și nu altceva?

 Ei bine, răspunsul este simplu: nu misterul în sine, ci stilul de scriere.

 Povestea o are în prim-plan pe Mackenzie Casper, o tânără care a trăit mereu în umbra celebrității mamei sale, o autoare de thrillere renumită pentru poveștile sale întunecate și tulburătoare. Însă, atunci când moartea acesteia ridică suspiciuni, viața lui Mackenzie se transformă într-un coșmar desprins parcă din chiar romanele mamei sale. Totul începe cu un plic anonim, semnat „De la fanul nr. 1”, care conține fragmente de jurnal capabile să rescrie tot ce știa despre propria familie.

 Pe măsură ce scrisorile continuă să sosească, fiecare mai amenințătoare decât precedenta, Mackenzie își pune întrebări tot mai ample în legătură cu trecutul mamei ei, fiind atrasă într-o rețea tot mai periculoasă de secrete, trădări și obsesii mortale.

Se spune că geniul merge mână în mână cu nebunia și crima. E posibil ca mama să fi făcut ceva oribil în trecut.

 

 Dar, totuși, ce anume face această carte atât de specială?

 Cred că, în primul rând, personalitatea lui Mackenzie. Este un personaj complex, dar incredibil de autentic. Modul în care reacționează la evenimentele din jurul ei este firesc, coerent, viu. Nu există nimic artificial în felul în care se dezvoltă sau se confruntă cu ceea ce i se întâmplă. Autoarea a reușit să construiască un set complet, cu emoții și gânduri perfect credibile. Iar relația ei cu prietenul apropiat, E.J., este, iarăși, un exemplu foarte bun. Totul curge firesc, fără să pară forțat, iar motivațiile personajelor sunt întotdeauna bine justificate.

 De asemenea, povestea în sine este foarte bine gândită. Răsturnarea de situație care schimbă direcția acțiunii și aduce perspective și mai întunecate este genul de detaliu care îți amintește de ce citești thrillere. De fapt, momentul de vârf nu apare neapărat la final, ci undeva la mijloc, când romanul atinge acel apogeu „twisted” care te ține cu sufletul la gură. Finalul aduce apoi o formă de echilibru, o revenire la normal, și oferă o senzație de justiție bine-meritată.

 Totuși, ce m-a mânat în a scade puțin punctajul? Nu vreau să sune ca o critică efectivă pentru că în cazul acesta nu aș putea indica efectiv cum aș fi vrut eu să fie cartea scrisă. Motivul pentru care am scăzut puțin este acela că am simțit cartea puțin mai slabă decât alte lecturi. Poate că așteptam ceva mai mult în final, dar, din nou, nu cred că romanul putea fi scris pentru așa ceva. Povestea este foarte bine concepută, foarte bine executată, perfectă pentru o cursă tensionată într-o problematică captivantă. Doar am simțit că au fost alte cărți puțin mai bune.

 Dar recomand să citiți „Cu drag, mama”? Categoric! Nu ar fi fost posibil să nu o recomand din moment ce m-a scos din reading slump, nu?! Este perfectă pentru pasionații genului, dar și pentru persoanele care nu-și găsesc motivația de a citi mai mult. Personajul principal este într-atât de real conturat încât nu veți regreta alegerea.

Contemplu culorile minunate ale toamnei, dar starea mea de spirit este tulbure. Și nu numai gândul de a merge într-un loc în care mama a suferit când era tânără îmi întoarce stomacul pe dos. Dar nu am de ales. Uneori, pentru a-ți înțelege prezentul, trebuie să cercetezi trecutul. Și am sentimentul că trecutul mamei a fost mai urât decât mi-aș fi putut imagina vreaodată.

• Notă: 3.5/5;
• Pagini: 400;
• Editură: Bookzone;
• O poți găsi aici.