Cred că Sherlock Holmes este unul dintre acele personaje care s-au impregnat adânc în conștiința noastră colectivă. Până la urmă, cine nu a auzit, măcar tangențial, de acest venerabil investigator?
Astfel, tocmai din acest motiv, m-am bucur tare mult că am ajuns, în sfârșit, la originea acestui mit, „Un studiu în roșu”. Aveam cartea de ceva vreme în bibliotecă (și nu oricum, ci în două ediții diferite) și cum se spune adesea că esențele tari se țin în sticluțe mici, am zis să văd ce ascunde acest prim volum destul de scurt.
Atfel, am deschis „Un studiu în roșu”, de Sir Arthur Conan Doyle.
Despre ce este vorba?
Acțiunea ne aruncă direct în ceața Londrei victoriene. Îl cunoaștem pe doctorul John Watson, proaspăt întors din războiul din Afganistan, un om aflat în căutarea unui coleg de apartament pentru a-și împărți cheltuielile. Destinul (sau mai degrabă un prieten comun) îl duce la celebra adresă 221B Baker Street, unde face cunoștință cu excentricul, imprevizibilul și genialul Sherlock Holmes. Liniștea (și așa fragilă) a noului lor aranjament locativ este spulberată atunci când un cadavru este descoperit într-o casă părăsită. Fără urme de violență, dar cu un detaliu macabru: cuvântul RACHE scris cu sânge pe perete. Așa începe prima lor investigație oficială, o cursă care îi va purta din metropola britanică până în prăfuita Americă.
Totuși, un strop de context.
Pentru a aprecia cu adevărat această scurtă lectură, este nevoie de un mic ocol.
Publicat în 1887, se poate zice că „Un studiu în roșu” este fundația absolută a genului detectivistic modern. Doyle nu a inventat ideea de detectiv (titlul i se cuvine lui Edgar Allan Poe, cu al său C. Auguste Dupin), dar a rafinat-o. El este cel care a consacrat metoda deducției logice și, mai ales, el a creat această dinamică fascinantă dintre mintea strălucită (reprezentată de Holmes) și naratorul-asistent loial (reprezentat de Watson), care devine lentila prin care noi, cititorii, putem procesa geniul.
-Vezi dumneata, mi-a explicat el, consider că la origine, creierul unui om este un fel de mică mansardă goală pe care trebuie să o mobileze după bunul-plac. Un om nesăbuit îndeasă în ea tot ce-i iese în cale, și astfel cunoștințele care i-ar putea fi de folos se înghesuie unele într-altele, sau în cel mai fericit caz se amestecă cu multe alte lucruri, încât nu le mai poate găsi decât cu mare efort. Însă omul priceput alege cu multă grijă lucrurile pe care le depozitează în creierul-mansardă. El nu va păstra decât uneltele care-l pot ajuta în munca sa, dar într-o gamă largă și în ordine perfectă. Este o greșeală să-ți închipui că această cămăruță ar avea pereți elastici și deci s-ar putea dilata la nesfârșit. Vine o vreme când pentru orice adaos la cunoștințe trebuie să uiți ceva ce au știut înainte. De aceea este cât se poate de important să nu acumulezi lucruri nefolositoare, care le pot înlătura pe cele utile.
Cum a fost experiența de lectură?
Am apreciat mult eficiența stilului lui Sir Arthur Conan Doyle. Spre deosebire de alți autori ai perioadei care tind să se piardă în descrieri nesfârșite, scriitura aici este vioaie, precisă și foarte accesibilă. A fost o lectură tare simpatică, genul acela de carte cu care ai merge la mare.
Evident, detectivul este la fel de prolific și de sclipitor pe cât și l-ar putea imagina orice cititor. Evident, atmosfera londoneză este una extrem de bine ticluită, oferindu-ți acel aer noir incipient pe care îl cauți într-o astfel de carte. Și, evident, ai parte de întorsături de situație complet neașteptate (mai ales saltul narativ din a doua jumătate a cărții).
Cu toate acestea, trebuie să fiu sincer și să nuanțez puțin lucrurile. Înțeleg perfect că această operă reprezintă baza absolută a unui gen și că, la momentul publicării ei, a reprezentat ceva de-a dreptul revoluționar. Autorul a setat, fără îndoială, un standard. Totuși, citind-o acum, în postura de cititor modern antrenat cu mii de pagini de thrillere și intrigi ultra-complexe (care, culmea, îi datorează existența chiar lui Holmes), ritmul mi s-a părut parcă un pic prea simplist.
Pentru mine, nu a reprezentat o lectură pe cât de tensionată mi-aș fi dorit să fie, lipsindu-i poate acel factor de șoc care să te țină cu sufletul la gură. A fost o introducere excelentă și esențială în universul lui Holmes și Watson, o experiență pe care mă bucur enorm că am bifat-o, dar care mă face să privesc cu și mai multă curiozitate spre următoarele volume (căci, în mod categoric, voi continua să aceste scrieri).
Este o greșeală să confuzi straniul cu misterul. Cea mai banală crimă este adesea cea mai misterioasă pentru că nu oferă aspecte noi sau deosebite din care să poți trage concluzii.
- Notă: 3.25/5;
- Pagini: 144;
- Editură: Nemira & Litera;
- O poți găsi aici.
){kind=link}