„Divorțul” a fost o carte cum nu mă așteptam.
Când vezi coperta și citești sinopsisul, totul te împinge spre un anumit curs al acțiunii, spre un anumit deznodământ. Cu toate acestea, nu m-am putut înșela mai tare.
Despre ce este vorba?
Cartea o urmărește pe Naomi, a cărei viață aparent perfectă se destramă atunci când soțul ei o părăsește pentru o femeie mult mai tânără. Dintr-o casă luxoasă și dintr-o căsnicie pe care o credea sigură, ajunge într-un apartament modest, cu acces limitat la bani și fără sprijinul pe care se baza. Mai mult decât atât, amanta nu rămâne doar în afara vieții ei, ci ajunge să ocupe locul pe care Naomi îl considerase al ei.
În noua locuință, lucrurile încep însă să devină tot mai stranii. Obiectele par să-și schimbe locul, un miros inexplicabil apare în casă, iar un cuțit dispare din bucătărie. Naomi începe să creadă că cineva încearcă să o sperie sau chiar să o împingă spre nebunie. Suspiciunile ei se îndreaptă, în primul rând, către amantă, pe care o vede ca pe intrusa care i-a luat soțul, casa și, în cele din urmă, viața pe care și-o construise.
Cu cât încearcă să afle ce se întâmplă, Naomi descoperă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Soțul ei o mai iubește ? Desigur, este doar o mică greșeală. Este convinsă de asta. Atunci de ce a angajat cei mai buni avocați din oraș? Atunci de ce încearcă să o facă să pară nebună? Atunci de ce încearcă să o țină departe de copilul ei?
În același timp, Naomi ajunge să se confrunte cu o întrebare tot mai incomodă: cât din ceea ce i se întâmplă este real și cât este influențat de starea în care se află?
Cum a fost experiența de lectură?
La fel ca în cazul oricărei cărți scrise de Freida McFadden. Deja cred că devine redundant să mai menționez că îmi place să citesc cărțile acestei autoare. Le alternez adesea cu lecturi de non-ficțiune sau, în general, cu lecturi care necesită un nivel mai mare de concentrare, iar de fiecare dată reușesc să-mi ofere un moment de relaxare în care tot ceea ce vreau să fac este să descurc un mister despre care știu că va fi întunecat.
Așa că, în cazul „Divorțului”, am avut parte de o lectură tare simpatică. Mă temeam, sincer, să nu fie un lung șir de situații menite să-ți provoace repulsie față de felul în care este tratat personajul principal. Nu a fost cazul. A fost, pur și simplu, o carte relaxantă de citit.
Personajele sunt suficient de complexe, ritmul acțiunii este bine dozat, iar finalul vine cu proporția potrivită de twist-uri (făcându-mă, de altfel, să-mi reconsider premisele). Nu am simțit că povestea încearcă să forțeze suspansul și nici că fiecare capitol trebuie neapărat să șocheze.
Preț de o clipă, rămânem amândoi uitându-ne unul la altul. Privindu-l pe bărbatul acesta, care mi-e soț și e tatăl copilului meu, știu că, orice-ar fi făcut, căsnicia asta merită să lupt pentru ea. Dar, dincolo de asta, mai este ceva.
Nu am încredere în femeia cu care se săruta. Poate că el o fi îndrăgostit de ea, dar am văzut expresia din ochii ei și acolo nu era nici urmă de iubire. Vrea ceva de la el.
Așa că o să aflu ce anume.
Ce anume aș putea să-i reproșez?
Dacă aș spune că nimic, ar suna cu adevărat prea pretențios. Totuși, acesta este cazul... sau nu?
Dacă ar trebui să pun punctul pe i și să indic exact ce m-ar fi deranjat la această carte, nu aș putea. Așa cum am spus, mi-a plăcut povestea, mi-au plăcut personajele, ritmul mi s-a părut bine construit, iar finalul a venit cu doza potrivită de surpriză. Cu toate acestea, aș spune că, în comparație cu alte titluri ale autoarei, nu reușește să se distingă la fel de puternic sau să aducă un element cu adevărat diferit.
Nu este neapărat un motiv de critică. Mai degrabă, este explicația pentru punctajul meu, căci nu am, per se, nimic de criticat la această carte.
Verdictul meu?
În cele din urmă, „Divorțul” este un thriller despre gelozie, pierdere, dar, mai ales, despre maternitate, despre limitele până la care poate merge iubirea pentru propriul copil și despre cât de ușor se poate transforma dorința de a proteja în obsesie. Îl recomand? Categoric.
Chipul lui Jeremy este transfigurat de furie. N-a fost niciodată violent cu mine, însă preț de o clipă mă tem că s-ar putea să mă lovească.
— Te afli pe proprietatea mea și vreau să pleci chiar acum.
Cearta noastră a atras atenția multora dintre invitați. Scena pe care am evitat-o adineauri se întâmplă chiar în clipa asta – toată lumea se holbează la noi. Și poate că o fi din cauza celor trei pahare de vin băute pe stomacul gol, dar incidentul mă face și mai puțin dispusă să plec de-aici cu coada între picioare. Și ce să fac? Să stau în mașină cu mâinile în sân, în timp ce petrecerea continuă încă o oră-două? Chiar dacă mi-ar fi spus să vin la ora unu, tot ar fi fost o estimare ridicolă.
- Notă: 3.75/5;
- Pagini: 368;
- Editură: Bookzone;
- O poți găsi aici.
.jpg)
){kind=link}