Este a doua oară când citesc „1984” și trebuie să spun că mi-a plăcut mai mult decât acum 3-4 ani, când am ajuns să o citesc pentru prima oară.
Dar de ce?
Cred eu, pentru că am ajuns să cunosc mai multe despre mintea totalitară, despre instrumentul de represiune. A fost fascinant pentru mine să pot reciti această carte și să compar ce am simțit eu cel de acum 3-4 ani, față de eu cel din prezent și ce însemnătate au avut acele pagini pentru mine. În plus, mi-am dat seama că „1984” este genul de carte care devine mai bună odată cu trecerea timpului. Dacă la prima lectură am fost fascinat de atmosfera de distopie clasică, a doua oară am realizat, chiar mai tare, cât de insidios de importantă este.
Dar despre ce este vorba?
Suntem în Londra, o capitală cenușie dintr-o super-națiune numită Oceania, condusă de o dictatură absolută sub egida Partidului. Societatea este un spațiu al supravegherii permanente. Tele-ecranele supraveghează fiecare mișcare, iar figura omniprezentă a „Fratelui cel Mare” guvernează printr-o teroare atât psihologică cât și fizică. Winston Smith, protagonistul nostru obosit și alienat, lucrează la Ministerul Adevărului. Ironia funcției sale este că sarcina lui zilnică presupune falsificarea istoriei, anume modificarea ziarelor și documentelor vechi pentru ca profețiile și deciziile Partidului să pară infailibile retrospectiv. Este un univers în care limbajul este trunchiart pentru a limita orizontul gândirii, iar simpla voință subversivă constituie o crimă capitală.
Dacă vrei să păstrezi un secret, trebuie să-l ascunzi chiar și de tine.
Trecând de această premisă, substratul romanului oferă un spațiu uriaș de analiză pentru disidență. Orwell ne arată că, într-un regim care cere asimilarea totală a individului în masă, cele mai banale trăiri devin acte de înaltă trădare.
Să privim relația dintre Winston și Julia. Partidul urmărește suprimarea vieții amoroase și monopolizarea energiei vitale, direcționând-o exclusiv către fervoarea patriotică și ura față de inamic („Liga Anti-Sex a Tineretului”). Astfel, erosul este o formă de disidență. Orgasul însuși, așa cum reflectează Winston la un moment dat, este „o lovitură dată Partidului”. Dragostea lor este o revendicare a suveranității asupra propriului corp și a propriilor sentimente.
În aceeași sferă a disidenței intră și obsesia lui Winston pentru memorie. Faptul că el cumpără un jurnal clandestin, că se interesează cum se trăia în timpurile de dinainte sau că este fascinat de un prespapier vechi de sticlă sunt gesturi importante. Având în față o societate guvernată de principiul „Cine controlează trecutul controlează viitorul”, efortul de a-ți aminti cum se trăia cu adevărat este o formă de rebeliune. A căuta adevărul factual înseamnă a refuza alterarea sinelui. Winston caută o dovadă obiectivă a realității pentru a-și demonstra sieși că nu este nebun.
La aceste direcții aș adăuga un alt strat bine știut deja, anume anihilarea gândirii prin limbaj și logică. Orwell introduce aici concepte tare importante. Primul este nouvorba, un limbaj al cărui vocabular se micșorează în fiecare an. Și scopul este simplu. Dacă nu mai ai cuvintele pentru a articula conceptul de „libertate”, ideea însăși de libertate dispare din creier. Al doilea este dublugânditul, anume capacitatea de a susține simultan două idei contradictorii și de a le crede pe amândouă (ex: „Libertatea este sclavie”, „Războiul este pace”). În momentul în care Partidul te face să crezi că 2+2=5, mintea ta este complet fracturată și subjugată.
Și, evident, ar fi foarte multe aspecte de menționat.
George Owrell
Pentru a înțelege cum a ajuns Orwell la o asemenea precizie în descrierea terorii, biografia sa este esențială. Eric Arthur Blair (Orwell) a avut parte de o viață tumultoasă. Punctul de cotitură, pe care îl voi menționa, a fost Războiul Civil din Spania (1936), unde a ajuns pe front ca voluntar de partea milițiilor marxiste ale POUM, luptând împotriva fasciștilor lui Franco. Acolo a fost împușcat în gât, trecând la un pas de moarte, dar trauma majoră nu a fost glonțul fascist. Orwell a asistat, în mai 1937 la Barcelona, la o epurare cumplită. Comuniștii sprijiniți de sovietici au început să îi vâneze, să îi aresteze și să îi execute pe propriii lor aliați de stânga. Orwell însuși a trebuit să fugă din Spania pentru a nu fi ucis de agenții stalinisti ai NKVD-ului. Acel moment i-a sfâșiat iluziile. A înțeles că o ideologie care pretinde eliberarea clasei muncitoare poate construi o tiranie la fel de atroce precum fascismul.
Această experiență transformă, până la urmă, „1984” într-o disecție a stalinismului. Paralelele sunt evidente. Fratele cel Mare nu este altul decât Iosif Stalin, cu mustața sa impunătoare și cultul personalității. Emmanuel Goldstein, trădătorul suprem care scrie tratate subversive, este Lev Troțki. Practica vaporizării (ștergerea oricărei urme a existenței unui individ) este echivalentul literar al damnatio memoriae practicat în Marea Epurare din URSS-ul anilor ’30, când foștii tovarăși de partid erau retușați până și din fotografii oficiale. Poliția Gândirii este reflectarea fidelă a NKVD-ului, iar Ministerul Iubirii, unde se torturează sistematic, este ecoul temnițelor de la Lubianka.
Îţi închipui, cumva, că există o aşa-numită natură umană, scandalizată de ceea ce facem noi, care se va întoarce împotriva noastră. Dar noi facem natura umană. Oamenii sunt infinit de maleabili. Sau poate ai rămas la vechea ta idee că proletarii – sau poate sclavii, de ce nu ei? – se vor trezi la viaţă şi ne vor răsturna? Alungă-ţi din minte acest gând. Sunt absolut neputincioşi, ca şi animalele.
Verdictul meu?
„1984” este o lucrare de o importanță evidentă. A fost nevoie să o recitesc pentru un curs de la facultate și, până la urmă, am finalizat-o doar acum, dar nu regret că am parcurs-o din nou. Îi acord, fără nicio rezervă, un 5/5. Nu este o carte pe care să o citești doar pentru a te relaxa, ci este una care funcționează ca un exercițiu necesar. De la premisele sale care au sedus pop-culture, până la substratul său filosofic, politic și sociologic, opera lui Orwell te obligă să privești realitatea cu alți ochi și, cel mai important, să nu iei niciodată libertatea și adevărul obiectiv drept garanții. Este monumentală.
- Notă: 5/5;
- Pagini: 400;
- Editură: Bookzone;
- O poți găsi aici.
){kind=link}