Am locuit cândva aici, de Marcus Kliewer (recenzie)

 Puține cărți au fost așteptate de mine cu mai mult entuziasm decât „Am locuit cândva aici”, de Marcus Kliewer. Și spun asta pe bună dreptate.

 Nu este o carte despre care am aflat recent. O văzusem recomandată de destule ori în comunitățile de carte din afară și, sincer, mi-a captat atenția încă de la primele mențiuni. Intenționam să mi-o cumpăr în engleză, însă la momentul respectiv era destul de greu de găsit în România, iar puținele magazine care o comercializau cereau prețuri exagerate pentru un exemplar paperback - între timp, situația s-a mai schimbat. Totuși, când am aflat că editura Bookzone urmează să o traducă, am știut că este momentul potrivit să văd și eu ce anume o face atât de lăudată.

 Cartea urmărește experiența lui Eve, care, împreună cu partenera ei, Charlie, se mută într-o casă veche cu scopul de a o recondiționa și de a o vinde ulterior. La început, totul pare strict pragmatic: muncă fizică, camere ce trebuie refăcute, obiecte vechi de îndepărtat, un trecut care trebuie curățat și lăsat în urmă. Această rutină este însă perturbată atunci când la ușă apare o familie necunoscută, care susține că a locuit cândva în acea casă. Eve, singură în acel moment, le permite să intre, în cele din urmă, pentru un scurt tur, dar ceea ce pare inițial o vizită stânjenitoare capătă rapid un aer profund neliniștitor.

Îți place ce citești?📚

Susține acest blog de carte abonându-te la newsletter sau urmărindu-mă online :)

😊 Gata! Mulțumesc pentru abonare!

A apărut o eroare. Te rugăm să încerci din nou.

Respect confidențialitatea ta. Te poți dezabona oricând.

 Tatăl familiei pare să cunoască detalii intime ale locuinței și își revendică anumite spații cu o siguranță deranjantă. Pe măsură ce prezența lor se prelungește, dinamica din interiorul casei începe să se schimbe: camerele devin aproape labirintice, timpul pare să se contracte, iar Eve începe să-și piardă reperele. Dispariția lui Charlie amplifică sentimentul de captivitate și o obligă pe Eve să confrunte nu doar misterul familiei Faust, ci și natura casei însăși, care pare să funcționeze după reguli proprii.

Au sunat la ușă, venind neanunțați, într-o seară rece de vineri.
Străinii de la ușa lui Eve Palmer păreau destul de inofensivi. Cu toate acestea, Eve, mereu precaută, s-a uitat printre jaluzele și s-a întrebat dacă să le deschidă. Erau o familie de cinci persoane, din clasa de mijloc, înfofoliți în jachete de iarnă groase. Părinții aveau puțin peste patruzeci de ani, a estimat Eve. Un tată înalt, cu umeri largi și maxilar pătrat. O mamă blondă, minionă, cu ochi albaștri reci și o cruce de argint la gât. Între ei, trei copii, aliniați după înălțime – o fată și doi băieți.

 

 Având în minte acest parcurs narativ, este destul de clar că romanul se înscrie în zona paranormalului. Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți că nu am foarte multă experiență cu romane de acest gen, astfel am pornit la drum fără un set clar de așteptări sau comparații. Mi-a plăcut? Categoric.

 Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat în mod special este faptul că romanul este scris la persoana a treia și este bine scris. Nu știu dacă este doar impresia mea, dar în ultima vreme nu prea se mai traduc multe thrillere la persoana a treia, iar atunci când dau peste o astfel de lectură, tind să o apreciez cu atât mai mult.

 Eve este un personaj foarte bine conturat. Neîncrederea ei, frustrarea, fricile și stările prin care trece sunt redate convingător, iar cititorul ajunge să le resimtă direct. Mi-a plăcut mult și dinamica dintre ea și Charlie: sunt foarte diferite, iar tocmai aceste diferențe dau naștere unor momente interesante, mai ales în situațiile-limită în care sunt puse.

 Atmosfera romanului este, în ansamblu, una profund fantomatică. Există mereu senzația că ceva nu este în regulă, că pericolul pândește dincolo de un colț de cameră, de o ușă închisă, poate la subsol sau poate în pod. Curiozitatea te împinge constant înainte: vrei să afli ce se întâmplă cu acea familie ciudată, ce ascunde casa și unde duc toate aceste fisuri ale realității.

 Un alt element care mi-a plăcut sunt acele inserții dintre capitole: articole, interogatorii, fragmente aparent disparate, care adaugă straturi suplimentare poveștii. Totul este relativ - iar termenul „relativ” nu este deloc gratuit aici, căci romanul se joacă constant cu percepția, cu adevărul și cu limitele realului.

 Și tocmai de aici pornește și primul aspect care m-a lăsat ușor nesatisfăcut. Aș fi vrut ceva mai multe explicații legate de componenta paranormală. Finalul nu oferă foarte multe răspunsuri și, deși înțeleg intenția autorului și apreciez felul în care se încheie povestea, rămâi totuși cu câteva întrebări care nu-ți dau pace.

 Al doilea mic minus ține de structură: uneori, între replici de dialog apar paragrafe destul de ample. În momentele de maximă tensiune, când ritmul este alert și adrenalina ridicată, respectivele pasaje pot fragmenta ușor cursivitatea. 

 Cu toate acestea, „Am locuit cândva aici” este un thriller paranormal neliniștitor și inteligent construit, care te captivează mai ales prin starea pe care o creează, nu neapărat prin explicații exhaustive. Este genul de carte care te urmărește și după ce ai închis-o, care te face să te gândești la spații, la memorie și la nebunie. Pentru mine, a fost o lectură care a meritat așteptarea și care mi-a stârnit curiozitatea față de mai multe romane din această zonă.

Ca și cum ar fi răspuns la întrebarea ei nerostită, silueta a făcut brusc un pas înainte. Acum, partea din față a picioarelor sale goale intrase în lumină; piele galbenă și unghiile de la picioare lungi și murdare.
Lui Eve i s-a răsucit stomacul.
Silueta a mai făcut un pas, zgâriind lemnul cu călcâiele bătătorite și aspre ca șmirghelul. Acum s-a arătat complet scăldată în strălucirea neiertătoare a lanternei – o femeie. Îmbrăcată într-o cămașă de spital zdrențuită, cândva albă. Era înaltă, de vreun metru optzeci, și își ținea mâinile la față ca un copil care juca un cucu-bau înfiorător. Iar țeasta ei era rasă până la rădăcinile subțiri și negre ale firelor de păr, vene albăstrui pulsând sub pielea albă ca oasele.

 

• Notă: 3.75/5;
• Pagini: 368;
• Editură: Bookzone;
• O poți găsi aici.