Nu aș putea spune exact de ce, dar mereu m-a atras să citesc despre pierdere. Când am dat peste sinopsisul acestei cărți, am știut imediat că trebuie să o citesc și, totuși, chiar și cu această presimțire, romanul m-a surprins mai mult decât mă așteptam.
c.png)
Personajul principal este Baumgartner, un profesor și scriitor în vârstă de 71 de ani, care trăiește încă sub semnul absenței soției sale, Anna - femeia care i-a dat sens și formă vieții timp de patru decenii. Povestea curge prin amintirile lui: de la anii de studenție, când amândoi erau săraci și plini de visuri, până la maturitatea lor, plină de iubire și complicitate, chiar până la copilăria din Newark, unde relația cu tatăl său lasă urme adânci și ajungând în punctul unei vizite neobișnuite. Este o trecere printr-o viață întreagă, cu tot ce are ea mai fragil și mai puternic.
.png)
Acesta este și ultimul roman scris de Paul Auster. Nu mai citisem nimic scris de el înainte, însă stilul m-a convins că voi reveni și la alte romane semnate de el. De ce? Pentru că scriitura este elegantă și plină de viață. Unele pasaje, deși ating teme delicate, precum degradarea adusă de vârstă, sunt scrise cu un umor blând, care te face să zâmbești. Baumgartner mi s-a părut un personaj cald și carismatic, genul care rămâne cu tine după ce ai închis cartea.
Au existat și aspecte care nu mi-au plăcut? Da. Trebuie să recunosc că mi s-a părut cam bruscă trecerea prin toate amintirile personajului. Uneori am simțit că este prea mult pentru mine, anume în fragmentele legate de familie, de mama și tatăl său. Nu a fost însă ceva grav, nici pe departe, ci mai degrabă o chestiune de percepție personală. Și totuși, pot spune că există ceva cu adevărat negativ în această carte? Nu. Chiar dacă finalul nu m-a făcut să simt că se îndreaptă într-o direcție clară, cartea respiră viață. O transpune în pagină. Este o meditație asupra unei vieți trecute și, mai ales, asupra felului în care privim înapoi atunci când cineva dispare prea repede din lume.
Tocmai de aceea, o recomand oricui își dorește o lectură sensibilă, care nu oferă răspunsuri definitive, dar care te face să reflectezi la fragilitatea și frumusețea vieții.
...îți spun sincer că nu-mi plâng de milă, nu băltesc în autocompătimire și nici nu mă văicăresc cerului: de ce eu? De ce nu eu? Oamenii mor. Mor la tinerețe, mor la bătrânețe și mor la cincizeci și opt de ani. Mi-e dor de ea, atâta tot. A fost singura persoană din lume pe care am iubit-o vreodată și acum trebuie să găsesc un mod de a-mi continua viața fără ea.
- Notă: 3.75/5;
- Pagini: 208;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
c.png&description=Baumgartner, de Paul Auster (recenzie)){kind=link}