Un străin în casa ta, de John Marrs (recenzie)

 Sunt tare curios: ați citit vreo carte care v-a purtat printr-un adevărat carusel de emoții? Eu tocmai am trecut printr-o astfel de experiență cu "Un străin în casa ta", thrillerul semnat de John Marrs, apărut la editura Bookzone.


 Vă spun din start: nu este genul de lectură comodă. Încă de la primele pagini te face să simți tot felul de emoții intense - de la frustrare și suspiciune, până la un soi de neliniște mocnită. Tensiunea e acolo, se simte în aer, și persistă pentru o bună bucată din carte. Dar partea frumoasă este că toate aceste stări sunt bine dozate. Este construită o poveste care devine din ce în ce mai captivantă, iar după ce treci de primele aproximativ 150 de pagini, începe cu adevărat un joc psihologic care te ține cu sufletul la gură.

 Despre ce este, mai exact, vorba?

 Despre fragilitatea vârstei, încrederea oarbă și pericolul care se ascunde uneori sub aparențe perfecte - romanul spune povestea unei femei în vârstă care, afectată de demență, își deschide casa și inima unui tânăr voluntar prea grijuliu ca să nu ridice suspiciuni. În timp ce fiica ei, Connie, încearcă să înțeleagă ce se petrece cu adevărat, granița dintre grijă și manipulare devine tot mai greu de definit. Este o poveste întunecată care vorbește despre frică, șanse, și despre cât de ușor poate fi distorsionată realitatea atunci când iubirea este folosită ca armă.


 Ce mi-a plăcut în mod deosebit este felul în care autorul construiește personajele. Nimeni nu este complet bun sau rău (poate doar cu o singură excepție pentru a doua categorie) - fiecare are nuanțele sale, propriile vulnerabilități, propriile greșeli. E genul acela de poveste în care simți că ești tras deoparte, ți se mai spune un mic detaliu, apoi încă unul, și tot ce credeai se reconfigurează. Ai tendința de a simpatiza un personaj, dar imediat apare un detaliu care te face să te îndoiești de el. Asta mi-a plăcut cel mai mult: instabilitatea alegerii morale, ambiguitatea.

 Recomand cartea? Daa. Nu este pentru orice cititor, dar dacă vrei să citești ceva intens, dinamic, dark și bine scris, cu personaje puternic conturate și răsturnări de situație din plin, atunci sigur îți va prinde bine. Mai ales dacă nu te sperie ideea unei lecturi care te provoacă emoțional.

  • Notă: 4.25/5;
  • Pagini: 400;
  • Editură: Bookzone;
  • O poți găsi aici.
Mai nouă Mai veche