Anatomia unui alibi, de Ashley Elston (recenzie)

Thumbnail image
 Ashley Elston a fost, acum doi ani, când i-am citit primul roman, o surpriză plăcută pentru mine. „Cine minte primul” a fost o lectură extrem de antrenantă și, până la urmă, una dintre primele mele incursiuni în zona acestui gen de thriller comercial. 

 Astfel, atunci când am văzut că un alt roman al său, „Anatomia unui alibi”, a fost tradus în limba română, nu am avut prea multe motive să ezit. 


 Despre ce este vorba?

Camille Bayliss pare să aibă tot ce și-ar putea dori, un soț avocat de succes, o familie înstărită și o viață lipsită de griji. În spatele acestei imagini se ascunde însă o căsnicie lipsită de încredere. Camille este convinsă că Ben ascunde secrete față de ea, dar îi este aproape imposibil să afle adevărul, deoarece el îi supraveghează fiecare mișcare.

 În același timp, Aubrey Price trăiește de zece ani cu amintirea unei nopți care i-a schimbat viața. Este convinsă că Ben știe mai multe despre cele întâmplate decât a lăsat vreodată să se înțeleagă. 

 Astfel, când drumurile celor două femei se intersectează, ele descoperă că au un interes comun și un motiv suficient de puternic pentru a colabora, anume să afle ce ascunde Benjamin Bayliss.

 Planul lor presupune ca Aubrey să se dea drept Camille timp de douăsprezece ore, în vreme ce adevărata Camille îl urmărește pe Ben și încearcă să obțină dovezile de care are nevoie. Numai că, în dimineața următoare, Ben este găsit mort. Acum, ambele femei au nevoie de un alibi, însă doar una îl poate avea. Iar pentru a ieși din această situație, fiecare trebuie să știe cât de mult poate avea încredere în cealaltă.

 Cum a fost experiența de lectură?

 Categoric, interesantă. Am plonjat în această lectură fără să mă uit măcar pe sinopsis, așa că probabil este destul de clar câtă încredere am avut.

 Trebuie să spun că premisa cărții mi s-a părut foarte ofertantă. Ideea de încredere este fundamentală în acest roman. Pe măsură ce înaintezi în poveste, realizezi că nimeni nu se încrede cu adevărat în nimeni și că, exceptând poate câteva situații, nicio alianță nu este atât de solidă pe cât pare la început. Personajele au, în definitiv, propriile interese, propriile versiuni ale adevărului și, mai ales, propriile motive pentru care să nu spună tot ceea ce știu.

 Acest lucru este evident, mai ales, în cazul lui Camille și Aubrey. Deși au un obiectiv comun, relația lor nu este una simplă, iar colaborarea dintre cele două este permanent nesigură.


 Un alt aspect care mi-a plăcut a fost structura romanului. M-am distrat copios să tot sar în timp și să navighez printre perspectivele diferite. Faptul că întreaga poveste gravitează în jurul unui eveniment central, ziua în care cele două femei pun în aplicare planul alibiului, mi s-a părut o alegere inspirată.  Este un mecanism care funcționează bine pentru un thriller care se bazează pe informații incomplete și perspective subiective. 

FRAGMENT DIN CARTE

Sullivan se îndepărtează și fluieră puternic. Toți cei în uniformă se opresc și-i acordă atenție deplină.

- Securizați zona.

După care toți se pun în mișcare. Unul dintre polițiști scoate banda galbenă și începe s-o deruleze.

Casa familiei Bayliss e oficial o scenă a crimei.

 

 Cu toate acestea, trebuie să fac o diferențiere față de prima mea întâlnire cu scriitura lui Ashley Elston. Am vorbit despre stilul alert al autoarei și despre felul în care „Cine minte primul” reușea să mă țină permanent captivat. În cazul de față, ritmul este ceva mai domol. Am simțit că, după aproximativ 200 de pagini, acțiunea încetinește progresiv. Nu pentru că nu se mai întâmplă nimic, ci pentru că povestea pare să insiste ceva mai mult asupra unor aspecte care nu contribuie întotdeauna la avansarea intrigii (nu-mi doresc să ofer spoilere). Ritmul alert revine în ultimele aproximativ 50 de pagini, când piesele încep să se așeze.

 Am citit, după ce am terminat romanul, mai multe opinii din comunitatea de carte care descriau povestea drept greoaie și acțiunea drept prea lentă. Personal, nu cred că este cazul de așa ceva. Da, dacă ar fi să numesc un singur aspect care m-a deranjat, acela ar fi ritmul din partea de mijloc a cărții. Dar nu aș numi „Anatomia unui alibi o lectură anostă. Există suficientă intrigă pentru a-ți menține curiozitatea, iar salturile temporale au categoric meritul lor.

  Merită această carte?

 Categoric da! „Anatomia unui alibi” a fost o lectură de care m-am bucurat, cu o premisă ingenioasă și personaje interesante. Ashley Elston mi-a reconfirmat că știe să construiască povești captivante. Rămân, așadar, cu aceeași curiozitate pentru viitoarele sale apariții.
FRAGMENT DIN CARTE

-Ben mă urmăreşte. Telefonul, maşina, cardurile de credit. Nu-l poți lua prin surprindere pe Ben. Îmi urmăreşte fiecare mişcare.

Înclin capul într-o parte, analizându-i cuvintele. Să fii urmărit nu-i ceva nou pentru mine. Înainte să-mi moară părinții, mama îmi urmărea fiecare mişcare prin Life360, dar eu şi prietenii mei ne-am străduit să ne asigurăm că vedea doar ce voiam noi.

-Ce-ar fi dacă, în schimb, mi-ar urmări mie fiecare mişcare, crezând că eşti tu?


  • Notă: 3.25/5;
  • Pagini: 416;
  • Editură: Bookzone;
  • O poți găsi aici.
Mai nouă Mai veche