
Autoarea ne-a purtat prin acest univers cu naturalețe. Ne-a vorbit ca un creator care își cunoaște în amănunt atât personajele, cât și locurile în care le-a așezat. Am trecut pe lângă biserica Zlătari, am regăsit cafeneaua din Manuscrisul fanariot și casa Mărmănjicăi din Homeric. Am ajuns și în locul în care demonii stau înghesuiți într-o tobă fermecată.
Traseul ne-a purtat prin zona Lipscani, pe lângă Banca Națională, pe Calea Victoriei și prin împrejurimile Cișmigiului, iar fiecare oprire a adăugat o nouă piesă acestui București literar.

Cred că acesta este unul dintre lucrurile frumoase pe care le poate face literatura, anume ne schimbă felul în care privim ceea ce ne înconjoară. După o asemenea experiență, când parcurgi un loc încărcat de istorie, nu poți să nu te întrebi ce povești s-ar fi putut petrece acolo și câte dintre ele au fost deja transformate în literatură.
Pentru mine, întâlnirea a avut și o bucurie personală în plus. Mi-am luat cu mine cărțile Doinei Ruști (opt la număr) în speranța că voi avea ocazia să obțin autograful autoarei. M-am întors, așadar, nu doar cu amintirea unei plimbări aparte, ci și cu o mică bucurie pentru biblioteca mea.
Merită?
Răspunsul meu este da. Dacă aveți ocazia să participați la un tur literar, eu cred că merită să o faceți. Este un mod plăcut de a redescoperi locuri familiare și de a vă apropia de cărți dintr-o perspectivă diferită. Eu, unul, știu că la următoarea plimbare prin centrul Bucureștiului voi privi câteva dintre aceste străzi cu alți ochi.